Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 pe scara Richter a avut loc duminicî în estul Turciei. a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), fără a face victime, conform rapoartelor preliminare, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Până în acest moment nu au fost raportate pierderi de vieţi omeneşti şi nici pagube materiale, a anunțat ministrul turc de interne, Suleyman Soylu.
Cutremurul s-a produs la ora 06:37 GMT în districtul Sivrice, din provincia Elazig, la o adâncime de aproximativ 10 kilometri, conform datelor USGS.
Agenţia turcă pentru dezastre naturale AFAD a estimat că seismul a avut o magnitudine mai slabă, de 5,3.
Turcia este situată într-o zonă cu de risc seismic important, una dintre cele mai active zone seismice de pe planetă.
Cutremur puternic în Marea Egee. Seismul a fost simțit în Turcia și Grecia, iar mai multe clădiri s-au prăbușit | VIDEO
Cutremurul s-a înregistrat în luna octombrie și a avut aproximativ 7 grade pe scara Richter, după cum informează site-ul agenției de presă Reuters.
Cutremurul a fost urmat de cel puțin 67 de replici, a anunțat Agenţia guvernamentală de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Turcia (AFAD).
Cel puțin patru dintre aceste replici au fost majore.
Potrivit celor mai recente informaţii publicate de Institutul de Geodinamică al Observatorului Naţional din Atena, cutremurul a avut magnitudinea de 6,7 grade pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de doi kilometri.
Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj după cutremurul puternic produs în Marea Egee.
Șeful diplomației române a exprimat solidaritatea României față de Turcia și Grecia în urma seismului și a prezentat condoleanțe celor două națiuni pentru pierderile de vieți omenești suferite.
„Suntem solidari cu Turcia și Grecia, după ce un cutremur puternic a lovit astăzi cele două țări. Prezentăm cele mai sincere condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești, dar și regrete pentru daunele materiale provocate de seism. Le dorim însănătoșire grabnică răniților”, a scris Aurescu pe Twitter.